miercuri, 23 februarie 2011

...

Astept cu nerabdare primavara si jur ca ma iau la harta cu iarna de nu termina odata cu glumele astea proaste.
Da.. primavara-mi cu ciresi infloriti, miros de soare si lumina , multa si calda...
Cred ca am sa recitesc "La Medeleni"; parca inceputul primaverii e cel mai potrivit moment pt frumoasele metafore ale lui Ionel Teodoreanu.Mi se pare ca asa e..

Iti amintesti curcubeul? Si sunetul ploii, mirosul sarat..

De ce mi se pare totul asa de basm acum? E parca prea ireal, mai ales amintirea senzatiilor de-atunci.. e prea perfect sa fi fost asa . Nu ca nu a fost frumos, dar e ciudat cum intotdeauna ajungem sa idealizam amintirile. O amintire e mereu situata undeva la extremitati: ori e in punctul perfectiunii, ori ,poate, undeva aproape de dezastru, dar niciodata la mijloc, niciodata cu bune si rele, niciodata echilibrata.. mereu la extremitati.
Poate e un fel de mecanism al omului de.. de ce? de auto-aparare? aparare de ce?.. aparare de realitate..(?)
Poate asta ne sunt amintirile, un fel de evadare in ceva ce stim ca a fost real, dar pe care-l transformam in poveste.
Prezentul e realitate, pe el nu-l putem transforma, caci primim la tot pasul dovezi ale realitatii lui, dovezi ca nu e cum ne imaginam sau cum am vrea sa fie ci doar asa cum e si punct.
Pe de alta parte, amintirile sunt un prezent ce-a fost si care se lasa invaluit in mister, un mister al timpului ce-a trecut, un mister al detaliilor uitate... un loc in care fascinant de imprudent se imbina un "ce-a fost" cu un "ce-am fi vrut sa fie".

Crengile astea uriase de la geamul meu mi-au parut mereu a fi niste maini impletite,  mainile unei femei frumoase ce danseaza. Nu ca ar avea vreo relevanta
(dar..)
De fiecare data cand vine primavara imi doresc sa fi fost o balerina, asta-i ciudat, nu-i asa?

3 comentarii:

Anonim spunea...

Iarna e.. incapatanata uneori si mereu se joaca cu Primavara, lasando sa creada ca

poate intra in scena mai repede, ca apoi sa o eclipseze cu gerul ei, sau fulgii reci de

zapada.
In pragul Martisorului lupta lor devin mai intensa anotimpurile se

metamorfozeaza in fire de ata, Primavara devine rosie, Iarna alba se infasoara una

in jurul celeilalte in spirala si concureaza care e ce-a mai lunga.
Iarna stie ca ca odata cu trecerea timpului Primavara capata mai multa forta si

creste in inaltime asa ca la un moment dat lupta lor va lua sfarsit.
Si totusi Iarna se incapataneaza sa duca in fiecare an aceiasi lupta.
Umbla legende din trecut ca Iarna chiar ar fi castigat lupta cu Primavara, timp de

secole a domnit asupra intregii lumi, dar plictisita de monotonia timpului, renunta

si se hotara sa imparta anul cu cele 3 surori ale sale.
Tatal lor, Soarele zambeste mandru asupra celor 4 fice jucause, si le prinde in brate

alaturi de mama lor Terra, an de an ne dovedesc cat de fascinate sunt atingerile lor.

Lumea, ar fi plictisitoare fara atingerea, zambetul, privirea galesa, ce va definesc

pe voi, pe tine, copil femeie, la multi ani! Tie si tuturor anotimpurilor, capricioase,

dar frumoase.

Nu! iti daruiesc flori pentru ca ele te asteapta in gradina sau pe camp, asteapta sa

le decoperi, acolo e locul lor! in piata gasesti doar flori dezradacinate de originea

lor si care de suparare mor.. (daca consideri ca sunt extremist ;)) asta e :P)

Anonim spunea...

Sa-mi fie iertate greselile de ortografie :) abea acum le-am vazut

Cristina C spunea...

Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
Un an nou fericit iti doresc!