...

Astept cu nerabdare primavara si jur ca ma iau la harta cu iarna de nu termina odata cu glumele astea proaste.
Da.. primavara-mi cu ciresi infloriti, miros de soare si lumina , multa si calda...
Cred ca am sa recitesc "La Medeleni"; parca inceputul primaverii e cel mai potrivit moment pt frumoasele metafore ale lui Ionel Teodoreanu.Mi se pare ca asa e..

Iti amintesti curcubeul? Si sunetul ploii, mirosul sarat..

De ce mi se pare totul asa de basm acum? E parca prea ireal, mai ales amintirea senzatiilor de-atunci.. e prea perfect sa fi fost asa . Nu ca nu a fost frumos, dar e ciudat cum intotdeauna ajungem sa idealizam amintirile. O amintire e mereu situata undeva la extremitati: ori e in punctul perfectiunii, ori ,poate, undeva aproape de dezastru, dar niciodata la mijloc, niciodata cu bune si rele, niciodata echilibrata.. mereu la extremitati.
Poate e un fel de mecanism al omului de.. de ce? de auto-aparare? aparare de ce?.. aparare de realitate..(?)
Poate asta ne sunt amintirile, un fel de evadare in ceva ce stim ca a fost real, dar pe care-l transformam in poveste.
Prezentul e realitate, pe el nu-l putem transforma, caci primim la tot pasul dovezi ale realitatii lui, dovezi ca nu e cum ne imaginam sau cum am vrea sa fie ci doar asa cum e si punct.
Pe de alta parte, amintirile sunt un prezent ce-a fost si care se lasa invaluit in mister, un mister al timpului ce-a trecut, un mister al detaliilor uitate... un loc in care fascinant de imprudent se imbina un "ce-a fost" cu un "ce-am fi vrut sa fie".

Crengile astea uriase de la geamul meu mi-au parut mereu a fi niste maini impletite,  mainile unei femei frumoase ce danseaza. Nu ca ar avea vreo relevanta
(dar..)
De fiecare data cand vine primavara imi doresc sa fi fost o balerina, asta-i ciudat, nu-i asa?

Why does it all have to be so complicated and shitty?
Because that's the way it goes, but remember.. every once in a while it goes the other way too